What is the best way of dealing with pollution in the EU?

Tradeable pollution permits.
9% (12 votes)
Pigouvian taxes.
22% (31 votes)
Regulation of emmission standards.
69% (96 votes)
Total votes: 139

Comments

Poluarea reprezintă o problemă globală ce afectează o mulțime de aspecte din viața cotidiană a fiecărui om, pornind de la sănătate prin cauzarea de boli, ajungându-se la dezintegrarea ecosistemlui, afectând mediul, până la factorii economici ilustrați de creșterea costurilor medicale și a reducerii productivității. În decembrie 2016, Uniunea Europeană a stabilit o directivă pe care statele trebuie să o introducă în legislația națională până în iunie 2018 și presupune controlul poluării atmosferice, în urma emisiilor vehiculelor rutiere, a energiei utilizate de către întreprinderi sau a îngrășămintelor în agricultură. Această directivă este implementată pentru a opri costurile umane pe care poluarea le face, în 2013, estimându-se că peste 450.000 de persoane au decedat prematur din cauza poluării atmosferice. Din prisma impactului asupra sănătății, costurile economice sunt alarmante, ajungându-se între 330-950 miliarde de euro, ceea ce se traduce în 3-9% din PIB-ul Uniunii. Problemele par a se rezolva prin introducerea acestor măsuri optime, reușindu-se a se reduce emisiile de dioxid de sulf, ce cauzează ploile acide, cu aproape 80%. Totuși, UE are o misiune certă, fiind îndreptățită să sugereze aplicarea în legislația țărilor membre metode sustenabile de reutilizare a energiei. Astfel, se poate renunța la folosirea accentuată a combustibililor fosili și dezvoltarea de centrale ecologice, care să asigure captarea resurselor naturale și eliminarea risipei energetice.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 12
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Cea mai bună metodă de a lupta cu poluarea, a fost gasită de UE în 2005 prin introducerea sistemului de comercializare a cotelor de emisii, cunoscut drept EU-ETS. UE are ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, consecință a activităților umane ce pot duce la schimbări climatice. SCE sau sistemul de comercializare a emisiilor, este primul sistem internațional de comercializare a cotelor de emisii de dioxid de carbon, dar și de alte gaze. Sistemul UE are ca scop atribuirea de prețuri fiecărei tone de carbon emise de către companii, cele care reușesc să își menţină emisiile sub nivelul cotelor alocate, au șansa de a-și vinde cotele neutilizate la un preţ stabilit de UE. Atribuirea de prețuri emisiilor de carbon reprezintă un mod rentabil de a reduce aceste emisii. Comisia a precizat într-un raport că s-a redus volumul cotelor de emisii permise în 2012 cu 6,5 % faţă de cele înregistrate în 2005. În momentul de față, are loc faza a treia (2013-2020) ce are ca scop extinderea sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră. UE si-a propus sa reduca emisiile de gaze cu efect de seră cu cel putin 40% până în 2030. Acest lucru înseamnând că numărul total al certificatelor de emisii va scădea cu 2,2% pe an în loc de 1,74% începând cu 2021.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 13
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Lumea se schimbă, iar noi contribuim la această schimbare prin toată activitatea pe care o desfașurăm. Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii (EU-ETS) reprezintă o priatră de temelie a politicii EU de combatere a schimbărilor climatice și instrumentul cheie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din punct de vedere al costurilor . Acest sistem este prima piață mondială de carbon din lume și rămâne și cea mai mare. ETS are ca scop principal reducerea emisiilor de gaz prin atribuirea de prețuri fiecărei tone de dioxid de carbon emise de către companii. EU și-a propus ca odată cu acest sistem să reducă până la 0 emisiile de gaz, pentru că din cauza dioxidului de carbon eliberat în atmosferă, și a altor gaze, se petreceau foarte multe schimbări climatice nebenefice pentru agricultură, industrie și alte domenii de lucru. În momentul de față sistemul se află in faza a treia (2013-2020) . Această fază este diferită de celelalte două de până acum. Prin acestă fază, se încearcă extinderea sistemului și includerea mai multor gaze pe lângă cele deja incluse (dioxid de carbon, protoxid de azot, perfluorocarburi). ETS iși propune ca în 2030 emisiile de gaze să scadă până la 43%. Din punctul meu de vedere, acest sistem este unul foarte benefic pentru omenire, însă ar trebui căutate soluții și pentru poluarea apei,a solului.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 8
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

In ultimii ani pe agenda UE a fost discutata tot mai mult poluarea si emisiile de gaze ce provoaca efectul de sera. Poluarea a devenit o externalitate negative, ce afecteaza atat, oamenii, cat si fauna si flora de pe teritoriul UE, dar si a statelor din vecinatate. Prin urmare, s-au facut niste reglementari care pot lupta cu efectul acestor emisiide gaze. Un sistem de comercializare e cotelor de emisii de dioxid de carbon si alte gaze, care in consecinta duc la distrugerea stratului de ozon, si la o incalzire climatica pe intreaga planeta. Acest sistem este numit UE-ETS. El presupune, o impunere de taxe per tona de dioxid de carbon sau alte gaze fiecarei companii care care le emana in atmosfera . De atunci pana aum, s-a stabilit, ca s-a redus cu aproximativ 6% emisiile de gaze , iar pentru viitor este preconizat o reducere cu cel putin 40% a emisilor de gaze cu effect de sera, ceea ce va duce la o imbunatarie semnificativa a mediului, iar procesul de incalzire globara, va fi cel putin stagnat.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 13
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Poluarea atmosferică dăunează atât sănătății umane cât și mediului.Eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon și a altor gaze afectează mult solul, alimentele și nu în ultimul rând sănătatea oamenilor.În acest context, Uniunea Europeană a găsit o modalitate inteligentă de a reglementa standardele de emisie prin includerea comercializării cotelor de emisii(UE-ETS), acest proces fiind piatra de temelie a Uniunii Europene și strategia prin care UE combate schimbările climatice.Acest mecanism este primul sistem internațional de comercializare a emisiilor de dioxid de carbon și a altor gaze, iar scopul principal este acela de a diminua emisiile prin fixarea de prețuri pentru fiecare tonă de gaze toxice emise de diversele companii.Personal, consider acest sistem foarte benefic pentru întreaga populație mai ales că Uniunea își propune ca până în anul 2030 emisiile să scadă cu cel puțin 40-43%.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 14
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Din punctul meu de vedere, Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS), care are ca scop reducerea emisiilor de CO2 din industrie, este opțiunea cea mai eficientă pentru combaterea poluării în UE. În primul rând, impozitul „pigouvian” este impozitul aplicat unei activități de piață care generează externalități negative. Un exemplu de ”externalitate negativă” de pe urma căreia are de suferit mediul înconjurător este atunci când arderea de combustibil nu produce doar energie pentru consumatori și câștig pentru producători, ci afectează și o ”a treia parte”, însemnând că generează și poluare atmosferică pentru mediu. În prezența unor externalități negative, costul social al unei activități de piață nu este acoperit de costul privat al activității, ducând la consumul excesiv al produsului. În ciuda beneficiilor pe care le poate aduce pe termen lung (contribuția adusă de acest tip de taxe ar putea sprijini reducerea altor taxe, precum a celor pe venit) impozitele ”pigouviane” posedă inflexibilitate când vine vorba de introducerea lor pe cale eficientă și cât mai rapidă, întrucât, de cele mai multe ori, sunt privite superficial sau cu dezaprobare de cei asupra căror s-ar aplica. De exemplu, mărirea prețurilor pentru combustibilii de mașină ar fi condamnată în rândul cetățenilor. În al doilea rând, consider că o reglementare mai strictă a emisiilor poluante este extrem de importantă. Un exemplu constă scandalul produs în SUA în 2015, când grupul auto german Volkswagen a trebuit să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari guvernului pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante, expunând astfel cetățenii americani la un nivel de gaze poluante considerabil peste limită. Pe de altă parte, Sistemul UE de tranzacționare a cotelor de emisii poluante (ETS) rămâne piatra de temelie în lupta contra poluării în Europa. Funcționând pe baza necesității permiselor pentru fiecare tonă de CO2 emisă de fabrici și centrale (permise care pot fi atât transferabile/vândute cât și păstrate), ETS urmărește reducerea emisiilor cu cel puțin 40% până în 2030 în comparație cu nivelurile din 1990. În același timp, ETS are efect și în promovarea utilizării tehnologiile cu emisii reduse de carbon, ducând ulterior la sprijinirea stopării finanțării metodelor pe bază de cărbune în UE. http://www.econogist.com/home/economics-explained-negative-externalities-and-pigovian-taxes https://www.green-report.ro/de-ce-este-necesara-reforma-sistemului-ue-de-comercializare-cotelor-de-emisii/
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 14
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Poluarea provine în principal din industrie, transport, producția de energie și agricultură și poate avea consecințe grave asupra sănătății. Strategia UE privind calitatea aerului urmărește respectarea integrală a legislației existente privind calitatea aerului până în 2020 și stabilește obiective pe termen lung pentru 2030. Preocuoparea Uniunii Europene a început încă din anii 1970, când calitatea aerului începea să se îmbunătățească. Principalul instrument legislativ pentru îndeplinirea acestor obiective este Directiva privind plafoanele naționale de emisie, revizuită, care stabilește plafoane naționale de emisii mai stricte pentru cinci principali poluanți pentru a reduce efectele nocive ale acestora asupra mediului și a înjumătăți impactul lor asupra sănătății în comparație cu 2005. În cadrul programului, a fost adoptată, de asemenea, o nouă directivă pentru reducerea poluării atmosferice provenind de la instalații medii de ardere, cum ar fi instalațiile utilizate pentru producerea de energie sau încălzirea locuințelor. Parlamentul a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în vederea combaterii poluării atmosferice și fonice. De exemplu, deputații în PE au votat reducerea drastică a conținutului nociv de sulf din combustibilii marini de la 3,5% la 0,5% până în 2020.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 15
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Poluarea atmosferică dăunează sănătății umane și mediului. În Europa, emisiile multor poluanți atmosferici au scăzut substanțial în ultimele decenii, determinând o îmbunătățire a calității aerului în regiune. Cu toate acestea, concentrațiile poluanților atmosferici continuă să fie foarte mari, iar problemele legate de calitatea aerului persistă. Aproximativ 90% din locuitorii orașelor din Europa sunt expuși la poluanți în concentrații peste nivelurile de calitate a aerului considerate dăunătoare pentru sănătate. De exemplu, pulberile fine în suspensie (PM2,5) din aer reduc speranța de viață în UE cu peste opt luni. Sursele de poluare atmosferică sunt variate și pot fi antropice sau naturale: arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transporturi, industrie și gospodării; procese industriale și utilizarea solvenţilor, de exemplu în industria chimică; agricultură; tratarea deşeurilor; erupţiile vulcanice, praful aeropurtat,etc. EU ETS reprezintă o piatră de temelie a politicii UE de combatere a schimbărilor climatice și instrumentul său esențial pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din punct de vedere al costurilor. Este prima piață mondială a carbonului din lume și rămâne cea mai mare piață. Înființată în 2005, EU ETS este primul și cel mai mare sistem internațional de comercializare a cotelor de emisii, reprezentând peste trei sferturi din traficul internațional de carbon. Obiectivul UE pe termen lung este de a atinge niveluri ale calității aerului care să nu afecteze sau să inducă riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană și mediu.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 14
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Poluarea reprezintă o preocupare contemporană ce aduce cu sine necesitatea găsirii de soluții eficiente și de lungă durată. Aceasta afectează sănătatea oamenilor și întreg ecosistemul, mai ales prin aerul care devine un principal purtător de substanțe dăunătoare mediului (dioxid de sulf, dioxid de carbon, gaze cu efect de seră etc). Din punctul meu de vedere, cea mai eficientă măsură de a reduce poluarea în UE este comercializarea cotelor de emisii, în principal reducerea lor. În acest sens, Comisia Europeană a înaintat în 2015 o propunere legislativă cu privire la extinderea sistemului de emisii (EU ETS) într-o nouă fază (2021-2030) care să urmărească reducerea emisiilor cu până la 43% față de 2005. Prin această intenție se consolidează poziția EU ETS de cea mai mare piață de carbon din lume și totodată se reafirmă maniera eficientă de stopare a poluării prin fixarea de prețuri pentru emisiile de carbon.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 11
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

1. Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultura si tehnologie, se creeaza cantitati tot mai mari de noi deseuri. Gazele, lichidele, deseurile solide, deseurile menajere si apele reziduale polueaza mediul si in unele locuri nivelele de poluare sunt periculos de ridicate.In opinia mea, cea mai buna metoda pentru a reduce poluarea in Uniunea Europeana este schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera. Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii s-a aplicat in 3 etape, prima faza in perioada 1.01.2005-31.12.2007, a 2-a din anul 2008 pana in anul 2012, iar ce-a de a treia etapa a schemei urmand sa aibe o durata de 8 ani pana in anul 2020. ETS urmărește reducerea emisiilor cu cel puțin 40% până în 2030 în comparație cu nivelurile din anul 1990. Totodata, Sistemul de comercializare a cotelor de emisii are efect și în promovarea utilizării tehnologiile cu emisii reduse de carbon, ducând astfel la sprijinirea stopării finanțării metodelor pe bază de cărbune în UE. In concluzie, EU ETS reprezintă un punct important al politicii UE de combatere a schimbărilor climatice și instrumentul său esențial pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din punct de vedere al costurilor.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 10
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote